Peste 800 de persoane au fost verificate de polițiștii ialomițeni în ultimele 24 de ore. Ei au dat amenzi de 11.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor legate de pandemie

Peste 800 de persoane au fost verificate de polițiștii ialomițeni în ultimele 24 de ore, iar oamenii legii au dat amenzi de peste 11.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor legate de pandemie.

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a anunțat că în ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În cadrul activităților au fost verificate 807 de persoane, precum și 21 mijloace de transport în comun.

“În cursul zilei de ieri au fost verificate 42 de locații și 47 societăți comerciale, unde polițiștii și reprezentații celorlalte structuri cu care s-a acționat în sistem integrat au transmis reprezentanților agenților comerciali să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate”, a anunțat IPJ Ialomița.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii ialomițeni au aplicat 78 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei. Astfel, 58 de sancțiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală, iar 20 sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat restricțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 22.00 – 05.00).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*