Peste 200 de jandarmi ialomițeni vor fi la datorie pe perioada minivacanței de 1 Iunie și Rusalii

Jandarmii ialomițeni vor fi la datorie și în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii. FOTO: IJJ Ialomița

Având în vedere minivacanța de cinci zile, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a suplimentat numărul efectivelor aflate în teren, peste 200 de jandarmi aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public.

Astfel, joi, 1 iunie, jandarmii ialomițeni sunt prezenți în Slobozia, Fetești și Țăndărei, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Copilului, iar sâmbătă, 03 iunie, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările ocazionate de ziua localității Adâncata.

Pentru că perioada este marcată și de o importantă sărbătoare religioasă, Rusaliile, jandarmii vor fi prezenți în zonele din apropierea lăcașurilor de cult pentru a asigura un climat de ordine și siguranță. Totodată, se vor intensifica măsurile de patrulare în zona gărilor, autogărilor, centrelor comerciale, discotecilor și în piețe, atât independent, cât și în regim mixt, cu structurile de poliție.

Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița face următoarele recomandări:

  • Să se adopte un comportament civilizat și să se evite implicarea în conflicte de orice fel;
  • Să se evite aglomerația și să se acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale;
  • Dacă sunt însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție;
  • Să se desfășoare activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens și să nu se lase în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător;
  • Dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență ֦112ʺ.

În această perioadă vor fi constituite subunități de intervenție care să fie în măsură să intervină pentru soluționarea unor situații deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor, dispozitivele de ordine publică având în vedere și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*