Peste 150 de amenzi au fost date de polițiștii ialomițeni în ultimele 24 de ore

Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, au reținut 2 permise de conducere și au constatat 9 infracțiuni.

La data de 11 aprilie, peste 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

De asemenea au fost organizate filtre rutiere atât în mediul urban cât și rural, pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, precum și în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze ale producerii accidentelor de circulație.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 51 de evenimente, dintre care 46 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre care 4 contra persoanei, 2 contra patrimoniului şi 3 infracțiuni flagrante la regimul rutier.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 37.855 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*