Patru copii răniți după ce căruța în care erau a fost lovită de un autoturism, în Țăndărei

Accident rutier pe raza orașului Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița
Accident rutier pe raza orașului Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița

Patru adolescenți, cu vârste de 17, 15 și 14 ani, au fost răniți, joi noapte, după ce căruța cu care se deplasau pe raza orașului Țăndărei a fost acroșată de un autoturism.

Accidentul s-a petrecut joi noapte, în jurul orei 22.00, iar la locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia cu o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița, și echipaje ale Poliției.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un cetățean sirian în vârstă de 42 de ani conducea un autoturism pe DN2A, în interiorul localității Țăndărei, din direcția Bărăganul-Țăndărei, ar fi fost surprins de apariția pe partea carosabilă a unei căruțe tractate de un cal, care se deplasa în același sens de mers. Sirianul nu a putut opr la timp și a lovit atelajul în partea din spate.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului, în vârstă de 17 ani, precum și altor trei adolescenți, pasageri în căruță, de 14 și 15 ani, toți din Țăndărei. Acestora le-a fost acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior fiind transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei.

Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*