Patru bărbați aflați în pericol de înec pe Brațul Borcea, salvați de polițiștii de frontieră ialomițeni

Patru bărbați aflați în pericol de înec pe Brațul Borcea, salvați de polițiștii de frontieră ialomițeni. FOTO IGPF

Polițiștii de frontieră ialomițeni au intervenit în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie, pentru salvarea a patru bărbați aflați într-o ambarcațiune de agrement și care se răsturnase pe Brațul Borcea al Dunării.

Astfel, sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliței de Frontieră Călărași – Pontonul de acostare Fetești, au fost sesizați despre faptul că pe Brațul Borcea, în zona kilometrului fluvial 42,5, mai multe persoane se aflau în pericol de înec.

Polițiștii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcațiune rapidă, intervenind pentru scoaterea din apă și aducerea celor patru persoane, toți bărbați, împreună cu ambarcațiunea, către mal, unde erau așteptați de un echipaj SMURD.

Bărbații, cu vârste cuprinse între 27 și 66 de ani, domiciliați pe raza județului Ialomița, făceau parte dintr-un grup de prieteni împreună cu care ieșiseră să petreacă sărbătoarea de 1 Mai în natură, pe malul brațului Borcea. Aceștia au fost evaluați medical de către echipajul SMURD, iar operațiunea de salvare s-a încheiat cu succes.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*