Opt kilograme de icre negre, descoperite în urma unei percheziții efectuate în Fetești

Opt kilograme de icre negre, descoperite în urma unei percheziții efectuate în Fetești. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute o perchiziție domiciliară, la o adresă din Fetești, în urma căreia au descoperit opt kilograme de icre negre și mai multe plase de pescuit.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră au efectuat, în baza unui mandat emis de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Hârșova, o percheziție domiciliară la o locație de pe raza municipiului Fetești, la persoane suspecte că desfășoară activități de braconaj piscicol.

„În urma percheziției efectuate, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 11 borcane ce conțineau cantitatea de aproximativ opt kg icre negre, suma de 2.200 de lire sterline, precum și șapte plase de pescuit din material textil și nailon, în lungime totală de 350 de metri”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

În cauză, două persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deținerea, transportul, comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni”, „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit” și „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*