Simularea Evaluării Naţionale 2023 urmăreşte să-i obişnuiască pe elevii claselor a VIII-a cu atmosfera de examen şi să le testeze cunoştinţele înaintea probelor din vară.
În data de 20 si 21 martie 2023, elevii claselor a VIII-a au susţinut simulările pentru examenul de Evaluare Naţională 2023. Evaluarea a început luni, 20 martie, cu proba de limba şi literatura română şi a continuat marţi, 21 martie, cu proba de matematică, elevii având la dispoziţie doua ore pentru rezolvarea subiectelor primite la simulare. La nivelul judeţului Ialomiţa, simularea Evaluării Naţionale s-a desfăşurat în 78 de unităţi şcolare, înregistrând 2265 de elevi înscrişi. O participare a acestora in funcţie de probe arată astfel: la proba de limba şi literatura română s-au înregistrat 2110 elevi prezenţi şi 155 de absenţi; în cazul evaluării la matematică s-au prezentat 2102 elevi, 163 fiind declaraţi absenţi. De asemenea, trebuie menţionat că niciun elev nu a fost eliminat din probe.
Rezultatele obţinute la Simulările Naţionale nu se contestă şi nu se trec în catalog. În cazul în care elevul sau părintele/tutorele doreşte acest lucru îl poate face printr-o cerere scrisă. Potrivit procedurii publicate de Ministerul Educaţiei, rezultatele obţinute la simulările naţionale nu sunt afişate şi nu sunt făcute publice. În schimb, ele sunt comunicate elevilor şi analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuţii individuale, dezbateri la nivelul colectivului de elevi, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor.
Elevii vor primi rezultatele obţinute pe 29 martie 2023.
Be the first to comment