Muniție rămasă neexplodată, găsită pe raza municipiului Slobozia

Muniție rămasă neexplodată, găsită pe raza municipiului Slobozia. FOTO ISU Ialomița

O echipă de muncitori care executa lucrări pe raza municipiului Slobozia a descoperit vineri, 9 aprilie, în jurul orei 09.50, un proiectil exploziv de artilerie, de calibru 75 milimetri.

„Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată descoperită, au anunțat de urgență organele abilitate, utilizând numărul de urgență 112, pentru a solicita intervenția echipajului pirotehnic”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Specialiștii pirotehniști ai inspectoratului au intervenit cu o autospecială pirotehnică și au ridicat elementul de muniție rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii în condiții de siguranță.

Recomandări ale ISU Ialomița:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița recomandă cetățenilor ca în momentul în care descoperă elemente de muniție rămasă neexplodată să anunțe de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale sau ISU Ialomița, la numărul de urgență 112.

De asemenea, cetățenilor li se recomandă ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:

  • să nu miște de pe locurile pe care se află elementele de muniție descoperite;
  • să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici (societățile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniție descoperite;
  • să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;
  • să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*