Misiunile jandarmilor ialomițeni, la sfârșitul acestei săptămâni

Misiuni ale jandarmilor. FOTO Jandarmeria Ialomița

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului.

Astfel, echipajele de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor manifestări:

Sâmbătă, 13 septembrie

– între orele 08.00-16.00, la competiția ciclistică ”Turul României 2025”. Premergător sosirii participanților, vor fi organizate mai multe curse de ciclism dedicate copiilor și adulților;

– începând cu ora 17.00, la meciul de fotbal dintre echipele ACS Recolta Gheorghe Doja și Dunărea Călărași, care va avea loc pe stadionul din comuna Gheorghe Doja.

Duminică, 14 septembrie

– începând cu ora 08.00, la parohiile din județ, cu ocazia sărbătorii ortodoxe ”Înălțarea Sfintei Cruci”;

– la activitățile ocazionate de ”Târgul tradițional” organizat în comuna Grivița.

Până duminică, 14 septembrie, la activitățile ocazionate de ”Târgul tradițional de toamnă”, ce are loc în localitatea Țăndărei.

De asemenea, în această perioadă vor fi constituite subunități de intervenție care să fie în măsură să intervină pentru soluționarea unor situații deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor, dispozitivele de ordine publică având în vedere și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe intezise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*