Mecanism internațional de intermediere a obținerii de polițe/scrisori de garanție bancară, verificat de ANAF

FOTO ANAF

Agenția Națioală de Administrare Fiscală derulează o serie de controale antifraudă fiscală la contribuabili ce au intermediat obținerea unor polițe/scrisori de garanție bancară pentru societăți care dețineau calitatea de beneficiari ai unor contracte încheiate cu diverse autorități publice, având ca presupuși emitenți o instituție bancară din Lituania și două societăți de asigurări din Franța, respectiv Cipru. Controalele se realizează pe baza unor informații furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Inspectorii antifraudă au analizat circuitele financiare și au constatat că societățile implicate în operaționalizarea mecanismului de intermediere a obținerii acestor polițe/scrisori de garanție bancară au încasat sume în cuantum de 3.496.919 de lei, iar o parte semnificativă din acestea au fost retrase în numerar din conturile bancare, prin intermediul bancomatelor.

În fapt, polițele/scrisorile de garanție bancară (pentru bună execuție și/sau participare) au fost utilizate de beneficiari pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în cadrul procedurii de achiziții publice a contractelor de execuție diverse lucrări, cu posibila finanțare a acestora din fonduri naționale sau europene.

Pentru crearea unei aparențe de legalitate se proceda la realizarea unei corespondențe electronice între beneficiarii documentelor de garantare și persoane cu bonitate și notorietate în domeniul consultanței în cadrul procedurii de achiziții publice, prin intermediul căreia erau transmise draft-ul scrisorilor de garanție sau al polițelor de asigurare, documentele de înființare ale emitenților, documentele de decontare, precum și bilete la ordin avalizate.

În privința persoanele juridice care sunt înscrise în documentele de garantare, au fost obținute date și informații de la societățile beneficiare, potrivit cărora acestea nu au emis, respectiv intermediat astfel de operațiuni. Din accesarea surselor deschise au fost regăsite informații potrivit cărora, de exemplu, instituția bancară din Lituania a fost sancționată de către Banca Națională a Lituaniei întrucât nu a reușit să asigure un sistem și proceduri de control interne eficiente în gestionarea riscurilor clienților, neavând în aplicare măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*