La Slobozia se investesc 400.000 euro în digitalizarea activității instituțiilor publice pentru dezvoltarea conceptului de Smart City

Municipiul Slobozia. FOTO Adrian Boioglu
Municipiul Slobozia. FOTO Adrian Boioglu

Administrația publică locală din Slobozia consideră o reușită interacțiunea on line din perioada stării de urgență și drept urmare continuă digitalizarea activității și dezvoltă conceptul de Smart City. Astfel, se reduce interacțiunea directă, deplasările la Primărie, statul la ghișee, predarea de documente, toate derulându-se electronic.

Primarul Adrian Mocioniu a semnat pe 13 mai contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Fundamentarea procesului decizional strategic în vederea promovării dezvoltării urbane durabile – PROSPER”, în valoare de aproximativ 400.000 euro.

Acesta prevede elaborarea principalelor documente de planificare strategică şi asigurarea corespondenţei acestora cu condiţionalităţile perioadei de programare a fondurilor europene 2021-2027, precum şi de simplificare a procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni, prin implementarea unui sistem informatic integrat.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

  • elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană;
  • elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă;
  • implementarea unui sistem informatic integrat;
  • extinderea cunoştinţelor şi abilităţilor personalului din Municipiul Slobozia în vederea utilizării sistemului informatic integrat, precum şi a cunoaşterii condiţionalităţilor specifice pentru perioada de finanţare 2021-2027, a arhitecturii programelor operaţionale şi a oportunităţilor de finanţare, a procedurilor de prioritizare a proiectelor, de monitorizare a implementării planurilor de acţiune şi de evaluare a rezultatelor acestora, pentru documentele strategice elaborate.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*