Județul Ialomița se află astăzi sub cod portocaliu de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă.
În Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, astfel că maximele, în marea lor majoritate vor fi de 39…40 de grade. Minimele vor fi de 21…22 de grade, izolat de până la 24 de grade în sudul Banatului și vor caracteriza o noapte tropicală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie, pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75 la sută, […]
Doi șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice au fost depistați de polițiștii din Ialomița Astfel, la data de 4 ianuarie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce […]
Cu ocazia desfășurării meciului de handbal disputat între CSM Unirea și CSM Râmnicu Vâlcea din data de 8 ianuarie, începand cu orele 17.30, jandarmii ialomițeni asigură măsuri de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor […]
Be the first to comment