Intervenție a salvatorilor ialomițeni la două accidente rutiere petrecute în Urziceni și satul Tovărășia

Intervenție a salvatorilor ialomițeni la două accidente rutiere petrecute în Urziceni și satul Tovărășia. FOTO ISU Ialomița

Pompierii de la Garda de intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină vineri, 23 iulie, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier petrecut în satul Tovărășia, în care au fost implicate un autoturism și un tractor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul intervenției au venit în sprijin și două echipaje al SAJ Ialomița. Din evenimentul rutier au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, aflate în autoturismul implicat în accident. Acestea au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției, iar ulterior au refuzat transportul la spital.

Totodată, în urmă cu puțin timp,  salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. La locul intervenției a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița.

„Din evenimentul rutier au rezultat trei victime conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, doar o victimă a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Municipal Urziceni, pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte două victime au refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

În ambele cazuri pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentelor, precum și sablarea carosabilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*