Infracțiuni la regimul rutier, constatate, în weekend, de polițiștii ialomițeni

Acțiune radar pe raza județului Ialomița. FOTO IPJ Ialomița
Acțiune radar

Pe parcursul acestui weekend, polițiștii de la rutieră au acționat, pe raza întregului județ, pentru combaterea și sancționarea nerespectării normelor privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, doi bărbați de 34 și 36 de ani, au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule pe raza localităților Iazu și Poiana, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat de 22 de ani, din municipiul Urziceni, este cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic pentru control, însă a refuzat atât testarea cu aparatul Drager cât și recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Totodată, un tânăr de 19 de ani, din comuna Bărcănești, a fost depistat în flagrant de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Condeești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În toate situațiile polițiștii au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*