Începe examenul de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. FOTO IȘJ Ialomița

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), sesiunea 2021, va începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba scrisă la Matematică (24 iunie) și de proba scrisă la Limba și literatura maternă (25 iunie).

La nivelul județului Ialomița, au fost stabilite 73 de centre de examen și 2 centre zonale de evaluare a lucrărilor scrise.

Conform datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița,  situația se prezintă astfel:

  • Nr. de elevi clasa a VIII-a înregistrați în SIIIR în anul școlar 2020-2021: 1983
  • Nr. de elevi promovați în anul școlar 2020-2021: 1820
  • Nr. de elevi înscriși la EN 2021: 1795

Dintre cei 1795 de elevi înscriși la examenul de Evaluare Națională – 2021, 56 de elevi sunt cu CES. 13 elevi cu CES au solicitat aprobarea de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale a adaptării condițiilor de examinare, în baza prevederilor Procedurii nr. 1526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Astfel, ei pot beneficia, după caz, de accesibilizarea subiectului de examen, de prelungirea timpului de lucru, de modalități specifice de redactare/tehnoredactare a lucrării, precum și de materiale-suport, în funcție de tipul de deficiență, conform aprobării Comisiei Județene de Organizare a Evaluării Naționale.

Afișarea rezultatelor, înainte de contestații, este prevăzută pentru data de 29 iunie (până în ora 14:00).  În conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor personale, comunicarea rezultatelor obținute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care vor fi distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de către candidați.

Contestațiile pot fi depuse în perioada 29-30 iunie. Candidații care depun/transmit contestații prin mijloace electronice completează și semnează o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 4 iulie.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, pot susține probele examenului în etapa specială, conform Calendarului de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2020-2021. Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22-25 iunie 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*