FOTO VIDEO Spitalul Județean de Urgență Slobozia intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Directorul medical, Jamil Aldabsheh: ”Ne vom asigura ca reorganizarea activității să nu scadă nivelul actului medical”

Spitalul Județean de Urgență Slobozia. FOTO Paul Alexe

Vești bune pentru locuitorii județului Ialomița! În perioada imediat următoare, Spitalul Județean de Urgență Slobozia va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, astfel încât, într-un interval de timp estimat la trei ani, ialomițenii vor beneficia de servicii medicale de cea mai bună calitate, în cadrul unei unități spitalicești nouă.

Beneficiind de sprijinul necondiționat al Consiliului Județean Ialomița, Spitalul Județean de Urgență Slobozia este subiectul implementării a mai multor proiecte majore, cu finanțare guvernamentală și europeană, ce au ca scop îmbunătățirea infrastructurii spitalicești și a serviciilor medicale. Astfel, sunt avute în vedere modernizarea ambulatoriului, modernizarea și dotarea incintei spitalului, extinderea și dotarea UPU, dar și construirea unui bloc operator.

Din punctul meu de vedere, voi găsi toate pârghiile care îmi stau în putere pentru a sprijini aceste investiții, care au acest dublu rol: asigurarea de servicii medicale de calitate, dar și aducerea unei imagini de centru de excelență și de dezvoltare a serviciilor medicale în județ, a declarat managerul SJU Slobozia, Liviu Patrichi.

Desigur, managementul spitalului este conștient că urmează o perioadă dificilă, în care implementarea acestor proiecte complexe trebuie să fie făcută fără a afecta calitatea actului medical.

Practic, urmează doi-trei ani de zile foarte dificili din perspectiva operaționalizării acestor proiecte de dezvoltare și modernizare a spitalului, în ambulatoriu și UPU, care toate trebuie să se întâmple în prezența personalului și a activității curente, care nu poate fi oprită. Toate proiectele au același termen de implementare, va fi un proces dificil, complex, dar nu imposibil de realizat. Avem nevoie și de suportul comunității, care va trebui să înțeleagă că la sfârșitul celor trei ani vom avea aici o unitate nouă, modernă, reabilitată, a explicat managerul spitalului.  

Pentru a se menține un nivel ridicat al serviciilor medicale oferite, vor fi implementate unele schimbări în activitatea personalului medical.

Noi ne vom asigura ca reorganizarea activității să nu scadă nivelul actului medical, care să rămână la aceiași calitate sau chiar mai performant. Se vor schimba orele de program ale anumitor medici, intervalul sau zilele, dar vom oferi în continuare servicii medicale, iar în același timp vom moderniza ambulatoriul, astfel încât să fie și din punct de vedere calitativ și al mediului de lucru foarte plăcut și pentru pacienți și pentru personalul medical, a asigurat directorul medical al spitalului, dr.Mohammad Jamil Hamed Aldabsheh.

Una dintre secțiile care va beneficia din plin de pe urma acestor proiecte de modernizare este cea ORL, secție în care, recent, medicul specialist Marius Tudor Ionescu a efectuat o intervenție medicală în premieră, injectare de toxină botulinică, la un pacient diagnosticat cu disfonie spasmodică. Acum, dorința acestuia este ca, alături de colegii săi, să poată transforma secția ORL într-un centru de excelență în tratarea bolilor de voce.

Avem capacitatea de diagnostic a unei plaje foarte largi de patologii care țin de aparatul fonator și avem susținerea colegilor mei, a întregii secții, cât și a managementului spitalului, care a aprobat o serie de achiziții pe care le așteptăm, pentru a putea să ne extindem și plaja de tratamente pe care să le aplicăm.

Îmi doresc să pot face injectări de augmentare a corzilor vocale, este un altfel de injectări, care se aplică în cazul paraliziilor de coardă vocală, pacienți care nu mai au voce deloc, dar care putem să le redăm vocea.

În timp, visul meu este să putem să spunem că secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Slobozia poate să fie un centru de excelență în tratarea bolilor de voce, fie că acestea sunt palologii neoplazice (cancere), fie că sunt patologii benigne, să putem să operăm noduli, polipi, chisturi de coardă vocală, paralizii de coardă vocală, disfonii spasmodice și mergând până la disfoniile profesioniștilor vocali, care vorbesc sau cântă, a punctat dr.Marius Tudor Ionescu.

Conform statisticilor efectuate pe durata anului trecut, un număr de aproximativ 1600 de pacienți apelează, lunar, la serviciile Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*