FOTO VIDEO Primăria Fetești construiește o nouă grădiniță în municipiu. Aici vor învăța 120 de copii, în patru grupe

Lucrări la noua grădiniță din Fetești. FOTO Adrian Boioglu

În plină pandemie de coronavirus, în vremuri în care redefinim regulile de viață în grupuri mari de adulți și de copii, viața școlarilor se schimbă aproape peste noapte. Le trebuie spații largi, facilități de igienă și dezinfecție și săli de clase cât mai curate. La Fetești, primăria construiește o grădiniță de la zero, pentru 4 grupe de copii. 120 de micuți vor învăța aici, din toamnă.

“Am încercat să demarăm acest proiect, am încercat să-l implementăm și iată că am și reușit, astfel încât copiii din cartierul Dudești și nu numai să beneficieze de condiții foarte bune de învățare și să se bucure de un spațiu larg și primitor. Vorbim despre copiii din municipiul Fetești și în special cei care se află în aceste cartiere: Dudești, în care ne aflăm acum, și cartierul Fetești-oraș, pentru că școala gimnazială Mihai Viteazu se întinde pe o rază destul de mare. Are în componență 6 corpuri de clădire și e întinsă pe două cartiere, astfel încât, la finalizarea lucrărilor vom aduce copiii și din celelalte cartiere aici, iar clasele vor fi suficiente pentru a primi în jur de 100 de copii de grădiniță” spune Laurențiu Șonchereche, viceprimarul din Fetești.

Primăria din Fetești a întocmit proiectul, a calculat devizele, le-a pus într-un dosar și le-a trimis la București. Planurile au fost aprobate, banii au sosit în conturi și au demarat lucrările. Și localnicii și primăria s-au bucurat văzând ritmul de avans al construcției. Toată lumea calculase că anul acesta la 1 septembrie clădirea va fi gata cu tot ce-i trebuie: instalații sanitare, electrice și dotări didactice. Și are toate șansele să fie așa.

“În urmă cu 2 ani de zile aici era un teren de sport. Atunci, în momentul acela, ne gândeam să facem un teren sintetic de sport pentru copiii pe care-i aveam în perioada aceea. Dar s-a ivit acest proiect benefic pentru comunitatea din zonă – acești copii nu au acasă posibilități de niciun fel. 120 de copii vor învăța în această grădiniță – sunt 4 grupe” explică Laurențiu Scurtu, directorul școlii Mihai Viteazu.

“Vorbim de cartierul Dudești, cartier în care se află școala gimnazială Mihai Viteazu – Fetești. Era nevoie ca de aer, să spun așa, de o nouă grădiniță pentru faptul că copii din acest cartier nu au beneficiat de o grădiniță propriu-zisă, ci au învățat și și-au desfășurat activitățile într-o grădiniță improvizată, un fost apartament cu două camere al IAS-ului, care timp de 20 de ani a reprezentat grădiniță pentru această zona și pentru copiii din această zonă” spune viceprimarul Șonchereche.

Proiectul a fost obținut printr-un parteneriat cu Ministerul Educației. Administrația locală din Fetești a arătat oficialilor de la guvern necesitatea înființării în acest cartier a unei grădinițe și cât de importantă este ea pentru locuitorii din această zonă. Ritmul construcției merge bine iar când va fi gata urmează achiziția dotărilor: trebuie o centrală termică și mobilier pentru copii. Plus rechizitele și jocurile necesare învățării. Consiliul Local și Primăria se vor ocupa de toate acestea.

“Fără sprijinul primăriei nu am fi putut face nimic. Sunt foarte mulțumit de sprijinul viceprimarului care a înțeles ce-nseamnă educația” – Laurențiu Scurtu, directorul școlii Mihai Viteazu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*