FOTO VIDEO Descinderi ale polițiștilor și jandarmilor la locuințele unor suspecți de furt din județele Ialomița și Călărași

Percheziții efectuate la suspecții de furt. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii de la transporturi, ajutați de jandarmii Grupării Mobile „Tomis“ din Constanța au descins în mai multe locații din Ialomița și Călărași, pe urmele unei grupări organizate care se ocupa cu furtul.

În urma a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat, tăinuire și constituirea unui grup infracțional organizat, în cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Ialomița și Călărași.

Cu ocazia descinderilor, au fost ridicate în vederea indisponibilizării 2 motoare de barcă, 10 plase monofilament, în lungime totală de 900 de metri, o barcă gonflabilă din cauciuc cu vâsle, 139 de kilograme de pește de diferite specii, valoarea totală a bunurilor ridicate fiind de aproximativ 21.700 de lei.

În urma administrării probatoriului în cauză, 2 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri, în cauză efectuându-se cercetări și sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de art. 64 și art. 65 din O.U.G. 23/2008.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Secției 7 Poliție Rurală Platonești din cadrul I.P.J. Ialomița și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*