Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut între Slobozia și Bucu. FOTO IPJ Ialomița
Șase persoane au fost rănite, miercuri dimineață, dintre care patru au fost transportate la spital, în urma unui accident petrecut pe DN 2A, între Slobozia și Bucu.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, accidentul de circulație a avut loc în jurul orei 07.30, pe DN 2A – E 60, între municipiul Slobozia și comuna Bucu, urmare a coliziunii între două autoturisme.
La fața locului au fost solicitați să intervină pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia, la locul solicitării fiind mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ Ialomița.
„Din evenimentul rutier au rezultat șase victime, care au fost monitorizate de echipajele medicale de la locul intervenției. Ulterior, doar patru dintre victime au fost preluate și transportate de echipajele medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița.
Se efectuează cercetarea la fața locului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute.
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut între Slobozia și Bucu. FOTO IPJ Ialomița
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut între Slobozia și Bucu. FOTO IPJ Ialomița
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut între Slobozia și Bucu. FOTO IPJ Ialomița
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA S.A. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale […]
Un copil de opt luni și un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, au murit duminică, 12 iunie, într-un accident rutier petrecut în localitatea Căldărușanca, la limita cu județul Buzău. A fost activat […]
Trupul carbonizat al unei femei de 59 de ani a fost găsit sâmbătă, 17 iunie, de pompierii chemați pentru a lichida un incendiu ce cuprinsese o locuință din orașul Amara. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de […]
Be the first to comment