Pompierii ialomițeni au intervenit, miercuri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în satul Lăcusteni, comuna Platonești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, incendiul a izbucnit în jurul orei 03.20, iar la fața locului s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda de intervenție Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
„Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul acoperișului casei. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat mai bine de două ore. Nu au existat victime și nu a existat pericol de propagare la vecinătăți”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Focul a distrus acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, elemente din starea de fixație și mobilierul din bucătărie. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliția Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe […]
Cinci bărbați au fost identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi lovit și deposedat de telefonul mobil un bărbat. Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Slobozia au fost sesizați luni, […]
La data de 5 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În cadrul activităților au fost […]
Be the first to comment