FOTO Incendiile de vegetație uscată îi solicită tot mai mult pe pompieri ialomițeni

Incendiile de vegetație uscată îi solicită tot mai mult pe pompieri. FOTO ISU Ialomița

Incendiile de vegetație uscată din județul Ialomița continuă să apară într-un ritm tot mai mare. Pompierii intervin și reușesc în cele din urmă să stăvilească focul, dar pagubele – plante noi și cuiburi de păsări sunt de nerecuperat.

În cursul zilei de joi 2 aprilie, în jurul orei 14.05, pompierii din cadrul ISU Ialomița au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu de vegetație uscată și stuf pe raza localității Glodeanu Sărat, județul Buzău, zonă aflată în raionul de intervenție al inspectoratului. Incendiul a fost stins de pompierii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, după aproximativ trei ore de la anunțare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 15 hectare. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere de a genera incendiul.

În jurul orei 15.45, o nouă solicitare a fost făcută pentru pompieri prin 112, de data aceasta pe raza localității Movila, unde ardea vegetația uscată. Incendiul a fost stins de pompierii de la Garda Țăndărei la o oră de la anunțare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 5000 mp. Pompierii au stabilit că cel mai probabil, incendiul a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

Peste nici o oră, pompierii au fost iar solicitați să intervină la stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Adâncata. Incendiul a fost stins de pompierii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 5000 mp. Și în acest caz, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere de a genera incendiul.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*