FOTO În Slobozia vor funcționa două centre pentru etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19, ce va începe în jurul datei de 15 ianuarie

În Slobozia funcționeaza două centre de vaccinare împotriva COVID-19. FOTO Primăria Slobozia

În Municipiul Slobozia vor funcționa două centre de vaccinare, care în acest moment sunt dotate și echipate corespunzător Ordinului pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Centrul de Vaccinare nr. 1 este situat în incinta sălii de sport de pe Aleea Băii, nr. 13, iar Centrul de Vaccinare nr. 2 este situat în incinta Centrului pentru Persoane Vârstnice ”Răsărit în Amurg” din strada Gheorghe Lazăr, nr. 3.

Potrivit Primăriei Slobozia, centrele de vaccinare sunt organizate cu un punct de intrare, un punct de recepție, o zonă de triaj medical anterior vaccinării, două puncte de vaccinare, o zonă de supraveghere post-vaccinare și punctul de ieșire din incinta centrului.

În scopul dotării și amenajării celor două centre înființate, s-au făcut lucrări de amenajare cu ajutorul DADP Slobozia. Centrul 1, fiind amenajat în incinta unei săli de sport, a avut nevoie de lucrări mai ample de amenajare, dar al căror cost este sub suma de 10.000 de lei.

Pentru dotarea spațiilor, s-au achiziționat:

  • 6 chiuvete mobile (3 buc/centru)
  • 2 frigidere pentru depozitarea vaccinurilor (1 buc/centru)
  • 2 calculatoare (1buc/centru)
  • 2 imprimante (1 buc/centru)
  • 2 termometre pentru frigidere (1 buc/centru)
  • 4 dozatoare de apă (2 buc/centru)
  • 2 termoscanere (1 buc/centru)

Pentru Centrul 1 au fost montate două camere de supraveghere și a fost instalat serviciul de internet, în incinta Centrului 2 nefiind necesară această investiție deoarece Centrul pentru Persoane Vârstnice dispunea de internet și camere de supraveghere.

Tot pentru Centrul 1 a fost necesară achiziția de mobilier (birouri), în Centrul 2 fiind folosit mobilierul din incintă.

În acest moment centrele de vaccinare sunt în stare de funcționare, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie reglementată și situația schimbării de destinație, pentru care este necesar avizul DSP Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*