FOTO Grav incident feroviar în Gara Fetești. Două trenuri de marfă s-au ciocnit în noaptea de miercuri spre joi

Grav incident feroviar în Gara Fetești. FOTO ISU Ialomița

Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, în Stația CFR Fetești, în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula și o altă garnitură care era staționată.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, pompierii militari din cadrul Stației Fetești au fost solicitați în jurul orelor 23.45, prin apel 112, să intervină la un accident feroviar produs în urma coliziunii a două trenuri.

„Salvatorii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, în sprijin sosind și un echipaj SAJ Ialomița”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula și o altă garnitură staționată. Ambele trenuri erau de marfă. În urma impactului mai multe vagoane de marfă au fost distruse, iar firele 1 și 2 de circulație au suferit avarii la terasamente de cale ferată și linia de electrificare.

Nu sunt victime, doar pagube materiale, dar traficul feroviar a fost blocat, fiind deviat pe ruta Fetești- Țăndărei – Slobozia Veche – Ciulnița.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de accident de cale ferată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Trackback / Pingback

  1. Mecanicul de locomotivă vinovat de producerea accidentului de la Fetești, găsit în stare de ebrietate – ILnews – Ialomița NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*