FOTO Doi răniți după ce un autoturism a fost lovit de tren în localitatea Alexeni

Accident feroviar petrecut în localitatea Alexeni. FOTO ISU Ialomița

Două persoane au ajuns la spital duminică, 26 iunie după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren în zona localității Alexeni. Una dintre victime, o femeie, a fost transportată la unitatea sanitară în stare de inconștiență.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, în jurul orei 20.10, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident feroviar în localitatea Alexeni, în care au fost implicate un tren de persoane și un autoturism. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijin a sosit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„În urma impactului au rezultat două victime. Victimele au fost monitorizate de către echipajele medicale la locul intervenției, ulterior  fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni de echipajele SMURD și SAJ. Una dintre victime, o femeie se afla în stare de inconștiență”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Pasagerii trenului nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*