Cinci răniți în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, la ieșirea din Urziceni. FOTO IPJ Ialomița
Cinci persoane au ajuns la spital, duminică seară, în urma unui accident rutier petrecut în jurul orei 20.00, pe DN 2, la ieșirea din municipiul Urziceni către Buzău, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe SAJ Ialomița, dintre care una tip C de la substația Slobozia (cu medic).
„Din evenimentul rutier au rezultat cinci victime, de sex masculin, din care trei încarcerate. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimelor rămase încarcerate, iar ulterior toate cele cinci victime, după acordarea primului ajutor medical, au fost preluate și transportate de echipajele medicale de la locul intervenției, la Spitalul Municipal Urziceni, cu politraumatisme multiple”, au transmis sursele citate.
Se desfășoară cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul este blocat pe sensul de mers către Buzău.
Cinci răniți în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, la ieșirea din Urziceni. FOTO IPJ Ialomița
Cinci răniți în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, la ieșirea din Urziceni. FOTO IPJ Ialomița
Cinci răniți în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2, la ieșirea din Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O ședință ordinară a Consiliului Județean Ialomița este programată în data de 12 februarie. Consiliul Judeţean Ialomiţa, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se […]
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ din județ, sesiunea ianuarie – aprilie 2022. Potrivit IȘJ Ialomița, în baza prevederilor metodologiei privind organizarea […]
Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul A.J.F.P. Ialomița au efectuat, în luna martie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele rezultate: – 16 inspecții fiscale efectuate (finalizate), din care: 11 la […]
Be the first to comment