Polițiștii ialomițeni au verificat în trafic respectarea ordonanțelor militare. FOTO IPJ Ialomița
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune de prevenire a răspândirii virusului Covid 19, precum și de protejare a populaţiei de anumite practici comerciale ilicite, pe raza municipiului Slobozia.
În cursul zilei de 9 aprilie, în intervalul orar 10:00 – 13:00, poliţiştii au continuat activitățile cu efective mărite pentru impunerea respectării ordonanţelor militare, fiind desfăşurată o acţiune de verificare și control pentru protejarea populației împotriva răspândirii Coronavirusului.
Astfel, forțele de ordine au controlat în trafic 335 de autovehicule și legitimat peste 400 de persoane.
De asemenea, polițiștii au acționat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, context în care au fost sancționate 3 persoane pentru transport de mărfuri fără documente de provenință iar produsele deținute ilegal, confiscate.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 43.000 de lei.
Polițiștii ialomițeni au verificat în trafic respectarea ordonanțelor militare. FOTO IPJ Ialomița
Șoferi fără documente sau cu permisul suspendat, prinși de polițiști în trafic
Polițiștii ialomițeni au verificat în trafic respectarea ordonanțelor militare. FOTO IPJ Ialomița
Polițiștii ialomițeni au verificat în trafic respectarea ordonanțelor militare. FOTO IPJ Ialomița
Polițiștii ialomițeni au verificat în trafic respectarea ordonanțelor militare. FOTO IPJ Ialomița
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA S.A. a fost și menținerea unui punct […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni efectuează cercetări într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cu un bărbat pus sub control judiciar, după ce acesta și-ar fi agresat fizic mama. […]
Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice că își pot îndeplini obligațiile de plată reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat prin următoarele modalități de efectuare a plăților: […]
Be the first to comment