FOTO Acțiune de amploare a polițiștilor în Slobozia, Fetești, Urziceni și comuna Bărbulești

Forțe impresionante de poliție au fost postate la intrările în localități. FOTO IPJ Ialomița

În cursul zilei de 21 aprilie, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiilor Slobozia, Fetești, Urziceni și comunei Bărbulești, peste 130 de polițiști au acționat pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

La data de 21 aprilie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu sprijinul efectivelor Direcțiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au acționat atât în filtre rutiere cât și în patrule de ordine și siguranță publică în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină precum și a celor impuse pe timpul stării de urgentă.

Urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, 80 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, valoarea totală a acestora fiind de peste 219.000 de lei.

Au fost controlate în trafic 961 de autovehicule și legitimate peste 1300 de persoane.

De asemenea, polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.

Aceștia au sancționat 3 operatori economici depistați în timp ce comercializau produse alimentare și de uz casnic fără documente de provenință pentru marfa deținută și fără a elibera bonuri fiscale clienților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*