Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branşament, de pe strada Călărași, din municipiul Feteşti, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 17 ianuarie în intervalul orar 09.30 – 11.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Fetești Oraș.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“,au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada sărbătorilor de iarnă polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii din structurile teritoriale au intensificat controalele privind modul de respectare a prevederilor legale referitoare la activitățile cu articole […]
Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Rași, în care a fost implicat un autocar, ce a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La locul evenimentului au fost […]
Polițiștii ialomițeni de la rutieră au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care […]
Be the first to comment