Femeie din Slobozia, agresată de soțul ei. Polițiștii au emis ordin de protecție pe numele bărbatului

Sediul IPJ Ialomița. FOTO ILnews.ro

O femeie din Slobozia a fost agresată de soțul ei, iar polițiștii au emis un ordin de protecție pe numele bărbatului.

La data de 30 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, a fost sesizați prin plângere, de către o femeie în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de soțul său.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în data de 30 iulie, în timp ce se aflau la domiciliul din municipiul Slobozia, a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul de 44 de ani, și-ar fi lovit soția.

S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*