Exercițiu al pompierilor ialomițeni: cutremur urmat de incendiu la Liceul Teoretic „Paul Georgescu” din Țăndărei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița organizează joi, 24 martie, începând cu ora 11.00, un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este simulată producerea unui cutremur urmat de un incendiu la Liceul Teoretic „Paul Georgescu” din orașul Țăndărei.

Potrivit ISU Ialomița, exercițiile de acest tip sunt absolut necesare și urmăresc modul de acțiune a structurilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea urmărilor unor situații de urgență (cutremur urmat de un incendiu), precum și verificarea viabilității planului operativ de intervenție și planurilor de cooperare cu celelalte structuri implicate în managementul și gestionarea situațiilor de urgență.

Toate operațiunile de salvare se vor derula în conformitate cu scenariul exercițiului alături de personal și tehnică din: Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița, Unitate de Primiri Urgențe Slobozia, Poliția Locală Țăndărei, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Țăndărei, Crucea Roșie, Spitalul Orășenesc Țăndărei, Distrigaz Sud Rețele și Enel Energie.

Exercițiul are ca obiective:

  • realizarea în bune condiții a acțiunilor de limitare și înlăturare a efectelor produse în cazul unui cutremur urmat de incendiu;
  • verificarea viabilității sistemului informațional-decizional la nivelul structurilor angrenate în cazul producerii unui astfel de eveniment;
  • verificarea modului de răspuns al tuturor instituțiilor cu atribuțiuni în managementul și gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului;
  • stabilirea gradului de acoperire cu forțe și mijloace, în cazul manifestării unor situații de urgență cu efecte deosebite;
  • realizarea unei informări complete a populației, privind modul de protecție și de comportare în cazul producerii unui astfel de eveniment, precum și informarea societății civile asupra modului de acțiune al forțelor de intervenție, în vederea stimulării voluntariatului în astfel de situații și sublinierea importanței solidarității umane în cazul producerii unor astfel de evenimente;
  • pregătirea psihologică a personalului de intervenție și a populației pentru cunoașterea modului de acțiune/comportare pe timpul operațiunilor de căutare-salvare, acordarea primului ajutor medical, evacuare și relocare temporară în situația creată, conform situațiilor speciale create;
  • verificarea modului de informare operativă a eșaloanelor superioare, privind situația creată și solicitarea sprijinului pentru suplimentarea cu forțe și mijloace de intervenție;
  • verificarea modului de aplicare a procedurilor de intervenție, în cadrul situațiilor speciale create.

În eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public, ISU Ialomița asigură cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*