Eveniment privat, întrerupt de polițiști la Manasia, Ialomița. FOTO cu rol ilustrativ
Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Rurală Ion Roată s-au sesizat din oficiu, în seara zilei de sâmbătă, 29 mai, în cadrul unei acțiuni organizate în scopul prevenirii virusului COVID-19, cu privire la faptul că în curtea unui imobil de pe raza comunei Manasia se află în desfășurare un eveniment privat.
Potrivit IPJ Ialomița, evenimentul a fost sistat, iar organizatorul, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Manasia, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
Polițiștii continuă activitățile în vederea identificării tuturor participanților și luarea măsurilor legale ce se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină duminică, 5 iunie, în jurul orei 14.45, în ajutorul victimelor unui accident rutier petrecut în localitatea Andrășești, în care au fost implicate două autoturisme. Potrivit Inspectoratului pentru Situații […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada […]
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Constanța au efectuat marți, 16 februarie, în urma cercetărilor desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, trei percheziții domiciliare în localitățile Bordușani și […]
Be the first to comment