Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică, de tip Cod Portocaliu, ce vizează ploi abundente, valabilă și pentru județul Ialomița, de luni, 05 iulie, ora 12.00 și până marți, 06 iulie, ora 10.00.
Astfel, în județele Tulcea, Constanța, Vaslui, Galați, Brăila și în jumătatea de est a județelor Ialomița și Călărași va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40 – 50 l/mp și izolat de peste 60 – 80 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise miercuri, 1 Iunie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în aceste zile numai pentru transmiterea indexului. În celelalte zile, […]
Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție […]
Consiliul Județean Ialomița a fost convocat în ședință ordinară, joi, 28 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Europa. Pe ordinea de zi a ședinței figurează discutarea și adoptarea următoarelor 15 proiecte de hotărâre: proiect […]
Be the first to comment