Echipajele SMURD au acordat primul ajutor pentru 47 de persoane din județul Ialomița, în ultimele 72 de ore

Echipaj SMURD. FOTO cu rol ilustrativ

Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor PSI reprezintă doar câteva exemple dintre cele 56 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (08- 10.03.2024).

La nivel județean, 47 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim:

În data de 10.03.2024, în jurul orei 13:00, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier, produs pe raza municipiului Slobozia, în care a fost implicat un autoturism, care a acroșat un stâlp de iluminat. În urma impactului, o persoană a fost evaluată la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acesteia la spital.

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării festivalului Motorpark România, în localitatea Adâncata.

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 7 incendii înregistrate la nivel județean.

Din totalul celor 7 incendii care au avut loc în perioada menționată, 5 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată și lăstăriși), fiind afectate aproximativ 8 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.

În perioada de referință, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea Sfântul Gheorghe. În urma evenimentului au ars articole de textile, electronice și electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de un coș de fum amplasat necorespunzător.

De asemenea, duminică seara în jurul orei 23:00, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui incendiu la locuința unui cetățean din localitatea Jilavele. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars mai multe articole de mobilier, eletrocasnice, articole textile și acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic, generat de un coș de fum amplasat necorespunzător.

Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD aflat la locul intervenției a acordat primul ajutor medical unei persoane care acuza cefalee, ulterior nefiind necesar transportul acesteia la spital.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*