Dosare penale pentru doi șoferi, prinși de polițiștii ialomițeni în timp ce conduceau în stare de ebrietate

Șoferi depistați la volan sub influența alcoolului. FOTO IPJ Ialomița

Doi bărbați s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce au fost depistați în trafic, de către polițiștii ialomițeni, în timp ce se aflau sub influența alcoolului.

Astfel, potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, luni, 26 aprilie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN 2, în zona localității Sinești, circulă un autoturism ce are o direcție de deplasare sinuoasă.

Autovehiculul în cauză a fost interceptat și oprit, la volan fiind identificat un bărbat în vârstă de 40 ani, din județul Vrancea. Având în vedere că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager ce a indicat valoarea de 1,44 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință obligația de a se supune recoltării mostrelor biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei, fiind condus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Tot în cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica au depistat, pe raza comunei Făcăeni, un bărbat în vârstă de 47 ani în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul Drager, acesta a indicat o valoare de  1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Fetești unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate în bazele de date au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*