Dosare penale întocmite de polițiștii ialomițeni pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiștii ialomițeni. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii ialomițeni de la rutieră au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Gura Ialomiței a fost depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Brăila a fost depistat pe raza municipiului Fetești conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cu o valoarea indicată de aparatul etilotest de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, având totodată și permisul de conducere anulat.

O oră mai târziu, pe raza comunei Sălcioara, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 42 de ani, conducând sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul Drager rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică seara, în jurul orei 21.00, pe raza comunei Grindu, o tânără în vârstă de 22 de ani a fost surprinsă în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*