Din cauza secetei, în orașul Fierbinți-Târg apa potabilă se va furniza după un program prestabilit

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA SA, în special în zonele rurale. Totodată, la nivelul unor captări de apă subterană se constată scăderea nivelelor hidrostatice și hidrodinamice, precum și a debitelor de apă captate.

Astfel, ca urmare a cerinței crescute de apă la nivelul zonelor de aprovizionare, nu se poate acumula în rezervoarele de stocare suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Pentru a permite refacerea rezervei de apă înmagazinată în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării de apă în rețeaua de distribuție.

În această situație se află sistemul centralizat de alimentare cu apă din orașul Fierbinți-Târg, motiv pentru care, începând de marți, 05 iulie, RAJA SA se află în neplăcuta situație de a restricționa temporar accesul la apă, respectiv de a furniza apă potabilă după un program zilnic. Astfel, abonații din Fierbinți-Târg vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei, în intervalul orar 06.00 – 22.00. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Amintim consumatorilor din zona afectată că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.

În acest sens, aducem la cunoștință și prevederile Legii Apelor nr.107/1996 (actualizată) referitoare la utilizarea apei destinate alimentării cu apă potabilă a localităților:

”ART.10

(1) Satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, față de alte folosințe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populației și animalelor, precum și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. …

ART. 12.

(1) Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă. De asemenea, au obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare.

(2) În vederea folosirii judicioase a apei, utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei.

ART. 14

(1) Dacă, din cauza secetei sau a altor calamități naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizați, se aplică restricții temporare de folosire a resurselor de apă.”

Recomandăm cetățenilor comunei să utilizeze responsabil apa potabilă, cu prioritate pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnice, evitarea risipei de apă și accentuarea reutilizării apei pentru nevoi gospodărești (dacă este posibil).

Pentru a putea face față secetei care este tot mai accentuată, este de asemenea foarte important ca în această perioadă să se evite folosirea apei potabile în scop agricol și pentru grădinărit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*