Mai multe județe, printre care și Ialomița, se află sub cod galben de vânt și ninsoare.
Atenționarea meteorologilor este valabilă în perioada 8 ianuarie, ora 10 – 8 ianuarie, ora 23.
„În sudul, centrul și estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, în centrul și sud-estul Munteniei și mai ales după-amiaza și seara local în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și Orientali temporar va ninge viscolit și viziblitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 70…85 km/h. Se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unor incendii în localitățile Jilavele și Albești În data de 27.11.2023, în jurul orei 18:20, pentru Detașamentul de pompieri Urziceni s-a dat alarma în vederea lichidării unui incendiu produs […]
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 697 misiuni de ordine publică, dintre care, 45 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural artistice, activități […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați în data de 10 martie, cu privire la faptul că o femeie de 78 de ani, din municipiul Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul […]
Be the first to comment