Ce trebuie să știm despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2

Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60 la sută mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.

Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate.

Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96 la sută, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92 la sută.

Vaccinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces.

În România, au fost confirmate, până la acest moment, 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București. Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din municipiul Pitești, nevaccinată. Alte două decese au fost înregistrate miercuri, 07 iulie, ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani,  sunt din județul Bacău și erau nevaccinate, deși aveau condiții medicale preexistente.

La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare.

  1. Varianta Delta este mai transmisibilă decât celelalte variante;
  2. Atât într-o țară cu acoperire vaccinală mai crescută (UK), cât și într-o țară cu acoperire vaccinală mai scăzută (India), varianta Delta a devenit rapid predominantă;
  3. Vaccinurile își mențin o eficiență crescută în prevenirea bolii simptomatice și a spitalizării, dacă se administrează schema completă;
  4. Este absolut necesară creșterea acoperirii vaccinale pentru limitarea transmiterii și reducerea efectelor variantei Delta.

Varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanșeze noi valuri de infecție în țări și regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluției din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50 la sută din populația care a trecut anterior prin boală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*