Buzoian cercetat penal după ce a fost prins de polițiștii din Urziceni cu 150 de kilograme de pește fără documente legale. FOTO IPJ Ialomița
Un bărbat din județul Buzău este cercetat penal pentru deținerea și transportul a 150 de kilograme de pește fără documente legale.
Potrivit IPJ Ialomița, la data de 10 februarie, polițiștii din Urziceni, în timp ce efectuau o acțiune pe raza de competență, au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Buzău.
„În urma controlului autoturismului, în portbagaj, a fost depistată cantitatea de 150 de kilograme de pește din speciile caras și fitofag, pentru care șoferul nu avea documente legale de proveniență și salubritate”, au precizat reprezentanții Poliției Județene.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produse din pește”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat joi, 8 octombrie, o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială „Arhanghelii Mihail și Gavril” din comuna Munteni-Buzău. Elevii au învățat regulile de circulație pe care trebuie să le […]
Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a analizat 6.483 de probe, corespunzătoare unui număr de 8.891 de eșantioane, în trimestrul al treilea din 2026, în cadrul programelor de autocontrol ale operatorilor economici și […]
Un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, a fost reținut de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița, după ce ar fi fost prins în flagrant în București în timp […]
Be the first to comment