Bărbat reținut de polițiștii ialomițeni după ce ar fi obligat o tânără să-l urmeze împotriva voinței ei

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 53 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe.

Potrivit IPJ Ialomița, în noaptea de 15/16 august, un bărbat din comuna Sfântul Gheorghe a sesizat prin apel 112 că fiica sa de 29 de ani ar fi fost luată împotriva voinței ei de către un bărbat de 53 de ani, de pe terasa unui restaurant din comuna Ion Roată, unde aceasta era angajată.

În urma verificărilor efectuate polițiștii i-au identificat pe cei doi, în baza probatoriului administrat față bărbatul de 53 de ani fiind continuată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe.

În cursul zilei de duminică, față de persoana bănuită s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 ore, acesta fiind condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița. De asemenea, pe numele bărbatului a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*