Aproximativ 40 de kilograme de pește, confiscate de polițiști în urma unui control rutier

Pește confiscat de polițiști. FOTO Poliția Română

Polițiștii ialomițeni au reținut aproximativ 40 de kilograme de pește, în urma unui control rutier.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 28 martie, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au depistat în trafic, pe DJ211, în localitatea Traian, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Lazăr.

„În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au descoperit aproximativ 40 de kilograme de pește din specia fitofag, pentru care bărbatul nu ar fi putut prezenta documente legale de proveniență. Întreaga cantitate de pește ar fi urmat să fie valorificată de în mod ilegal.

Peștele a fost ridicat în vederea confiscării și predat către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în vederea neutralizării conform procedurilor legale” – IPJ Ialomița.

În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, transport și comercializare fără documente legale a peștelui, icrelor și produselor din pește.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*