Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul III al anului, 1717 misiuni de ordine publică, dintre care, 107 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase și cultural artistice, 379 misiuni de intervenție, iar 1231 misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de normalitate civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.
Jandarmii ialomițeni au asigurat intervenția la 379 evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace. De asemenea, au participat la 693 de acțiuni în cooperare/colaborare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 17 mandate de aducere a unor persoane.
În urma misiunilor executate, au fost aplicate 906 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 182.550 lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În trimestrul III al anului 2023 au fost constatate 95 de infracțiuni: 35 în mod independent (exemple: „loviri sau alte violențe”, „furt”, „distrugere”, etc.)., iar 60 în cooperare cu poliția.
Totodată, au fost desfășurate 75 de activități preventiv-informative, la care au participat aproximativ 36.000 de persoane.
Be the first to comment