Aproape trei milioane de lei sunt investite la Urziceni pentru reducerea birocrației

Primăria Urziceni. FOTO Primăria Urziceni

Primăria Municipiului Urziceni a reușit să atragă fonduri europene în valoare totală de aproape trei milioane de lei (treizeci de miliarde de lei vechi) prin Programul Operațional de Capacitate Administrativă.

Municipiul Urziceni a anunțat lansarea proiectului cu finanțare europeană „Continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice”. Valoarea totală a Proiectului care face obiectul contractului de finanțare este de: 2.935.832,92 lei.

Proiectul are ca obiective:

  • Implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondență cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor din perspectiva front-office, dar și back-office prin introducerea unor soluții aplicative noi și integrarea cu cele existente, în scopul digitalizarii fluxurilor de lucru, pentru reducerea timpului de procesare a cererilor cetățenilor și asigurarea accesului online la serviciile publice gestionate de Municipiul Urziceni din domeniul urbanismului, asistentei sociale și siguranței si ordinii publice.
  • Dezvoltarea cunoștințelor și abilitaților personalului din cadrul Municipiului Urziceni, în vederea sprijinirii măsurilor vizate de proiect. Este avuta în vedere formarea/instruirea, evaluarea/testarea si certificarea competentelor/cunoștințelor dobândite pentru 30 persoane din cadrul grupului țintă în ceea ce privește utilizarea soluțiilor informatice implementate in cadrul proiectului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*