Amenzi de peste 30.000 de lei date, în ultimele 24 de ore, de polițiștii ialomițeni

Acțiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, desfășurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 80 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală ce a depășit 30.000 de lei.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 30 decembrie, polițiștii au intervenit la 73 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat șase infracțiuni. Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică, protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite sau încălcarea normelor rutiere.

Cele mai multe amenzi, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la 30.905 lei.

De asemenea, au fost reținute nouă permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Pentru un sfârșit de an în siguranță, polițiștii ialomițeni vor acționa pe raza județului Ialomița pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în noaptea dintre ani. Polițiștii ialomițeni vor fi prezenți în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Aceștia vor patrula în zonele aglomerate, pregătiți să intervină pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*