AJFP Ialomița: Programul TEZAUR continuă și în luna decembrie

Ialomițenii pot subscrie pentru emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur. FOTO MF

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 06 decembrie, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 şi 5 ani și dobânzi de 4,25 la sută şi 4,75 la sută și 5,10 la sută.

Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populație.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • între 06 – 20 decembrie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 06 – 17 decembrie pentru mediul urban și 06 – 16 decembrie pentru mediul rural, prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică), www.posta-romana.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*