Adolescent de 16 ani, cercetat penal după ce a furat un autoturism pe care l-a condus prin comuna Bărbulești

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Bărbulești, s-a ales cu un dosar de cercetare penală după a furat un autoturism pe care l-a condus prin comună.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 04 iulie, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției Rurală Jilavele au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 16 ani, din comuna Bărbulești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule și că acesta ar fi sustras autoturismul pe care-l conducea de la un consătean.

În continuare polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*