Activități de informare pe linia protecției animalelor desfășurate de polițiștii ialomițeni

FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, însoțiți de un câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic au desfășurat mai multe activități de informare și prevenire pe linia protecției animalelor.

Astfel, o primă activitate a fost desfășurată la Grădinița “Junior” din municipiul Slobozia, unde polițiștii au abordat subiecte privind protejarea și bunăstarea animalelor.

Aceștia le-au explicat copiilor prezenți cum trebuie crescute și îngrijite animalele de companie, care sunt obligațiile proprietarilor de animale precum și cunoașterea situațiilor când un animal se află în pericol, în vederea prevenirii cazurilor de violență, abandon sau neglijare a acestora.

Explicațiile medicului veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor referitoare la nevoile și îngrijirea adecvată fiecărei specii au fost de mare interes pentru preșcolari, cu atât mai mult cu cât acestea au fost facilitate de prezența unui câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic.

Copiii au cunoscut câinele polițist de urmă al polițiștilor ialomițeni și au învățat ce rol are în activităţile desfășurate în identificarea persoanelor dispărute, urmărite sau în salvarea de vieți omenești.

Activitățile de prevenire ale polițiștilor au continuat și la Grădinița “Piticot” din municipiul Slobozia, unde copiii s-au bucurat de asemenea de prezența câinelui polițist și de sfaturile primite pentru protejarea animalelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*