Acțiuni zilnice pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2

Acțiuni zilnice pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Peste 100 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.

Potrivit IPJ Ialomița, 62 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Totodată, 83 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 31 mijloace de transport persoane. De asemenea, cei peste 100 polițiști și polițiști locali care s-au aflat la datorie ieri, au verificat, în total, 835 persoane.

Au fost organizate acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.500 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*