Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni de verificare a respectării măsurilor de protecție au avut ca rezultat amenzi în sumă de 75.000 de lei

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni de verificare a respectării măsurilor de protecție

Pe parcursul week-end-ului forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Astfel, în perioada 14-15 noiembrie, au fost efectuate verificări la 51 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza județului Ialomița. De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, restaurantele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 570 de persoane.

Pe parcursul week-end-ului au fost aplicate 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 75.000 de lei în contextul stării de alertă, atât pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, cât și pentru nerespectare interdicțiilor privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunile pe raza județului Ialomița sunt desfășurate permanent pentru verificarea și sancționarea celor care nu respectă normele legale în vigoare impuse în contextul actual.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*