Acțiune cu efective mărite a polițiștilor ialomițeni în orașul Țăndărei

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat vineri, 4 noiembrie, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării normelor legale și asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră și ordine publică.

Potrivit IPJ Ialomița, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale în intervalul în care au fost derulate activitățile, respectiv între 15.00 – 18.00, 28 dintre sancțiunile contravenționale aplicate au reprezentat abateri de la normele de circulație pe drumurile publice, fiind totodată reținute șapte certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

Polițiștii rutieri au acționat cu aparatul radar și cel alcoolsopic, în vederea impunerii disciplinei participanților la trafic și combaterii producerii unor evenimente rutiere. În total au fost legitimate 113 persoane și controlate 170 de autovehicule.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind verificate 10 societăți comerciale de pe raza orașului Țăndărei.

Polițiștii au depistat în flagrant, în cadrul unui filtru rutier, un conducător auto ce transporta parfumuri susceptibile a fi contrafăcute. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, bunurile depistate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*